Istoric

Istoric

Baptiştii reprezintă în tradiția creștină o ramură a Reformei Protestante din secolul al-XVI-lea și se consideră continuatori ai tradiției evanghelice care a fost prezentă în Europa de-a lungul multor veacuri de istorie creștină. În Anglia, anabaptiștii (ramura radicală a reformei protestante) au fost numiți baptiști începând cu anul 1569. Prima congregație care a purtat numele de biserică baptistă a apărut în anul 1609 în Amsterdam și a fost formată din emigranți englezi. Persecutați în Anglia, mulți baptiști au emigrat în America, unde au înființat biserici baptiste începând cu anul 1639. Astăzi, baptiștii reprezintă cea mai răspândită confesiune creștină de tradiție protestantă din lume, având biserici în peste 220 de țări și state și aproximativ 120 milioane de membri.

În România, prima biserică baptistă a luat fiinţă în anul 1856, în Bucureşti prin misiunea bisericii baptiste germane. Cea de-a doua biserică baptistă a luat naștere în anul 1864 în localitatea Cataloi, la 12 km de Tulcea, formată din baptiști germani veniți din zona de sud a Ucrainei. Biserica Creştină Baptistă „Betel” datează din anul 1874 prin misiunea bisericii din Cataloi. Bisericile baptiste locale s-au organizat în anul 1920 în Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România şi constituie un cult religios independent faţă de bisericile baptiste din străinătate. Baptiştii îşi trag numele de la practica botezului adulţilor, a celor ce mărturisesc din proprie convingere credinţa şi experienţa mântuirii personale. Cuvântul „baptist” vine de la grecescul „baptizo” care înseamnă „a boteza”. În crezul şi practica bisericii baptiste, botezul se administrează în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, prin scufundare în apă şi este precedat de convertirea celui ce se botează.

În anul 1870, doi credincioși baptiști din Biserica Baptistă germană din Cataloi, Josef Edinger și Jacob Klundt, au avut dorința de a vesti Evanghelia, în calitate de colportori de Biblii, germanilor și rușilor din Tulcea. Josef Edinger vorbea rusește mai bine și de aceea s-a putut adresa direct oamenilor. Rezultatul a fost faptul că în 1874 s-a inaugurat în Tulcea o biserică baptistă cu cel puțin 4 credincioși germani. Lucrarea a evoluat constant, astfel că în 1887 credincioșii baptiști din Tulcea au început construirea unui lăcaș de cult pe strada Traian nr.45, pe care l-au inaugurat în ziua de 9 octombrie 1888. Biserica Baptistă din Tulcea și-a luat numele de „Betel” (Casa Domnului, în lb. ebraică) și din acel an și-a schimbat statutul din filială a Bisericii din Cataloi în biserică de sine stătătoare. Pastorul bisericii la data inaugurării a fost Johan Wieller, un renumit predicator de origine menonită, un adevărat glas al evanghelicilor din răsăritul Europei. În același an a fost inaugurată și casa pastorală. Numărul credincioșilor a crescut însă și vremurile au fost tulburi, determinând uneori emigrări în masă. Serviciile de închinare se țineau în limba germană, rusă, bulgară și, mai târziu, română. După 1940, odată cu emigrarea tuturor germanilor, biserica și-a continuat misiunea, deși, după război, regimul comunist s-a dovedit a fi o lungă perioadă de presiune și încercări. Biserica a fost păstorită de oameni dedicați și consecvenți, predicând Evanghelia cu îndrăzneală și aducând încurajare și înviorare multor suflete.

În anul 2000 credincioșii baptiști au luat decizia de a reconstrui clădirea veche de 112 ani, datorită deteriorării materialelor de construcție utilizate. Pe data de 29  noiembrie 2001 a fost inaugurată noul lăcaș de închinare, iar în anul 2003 a fost reclădită casa pastorală, care azi oferă sălile de studiu biblic pentru copii, tineret și adulți.