Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape!

Ne-am gândit oare profund la acest verset?

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. (Isaia 55:6)

Când citim din cartea înțeleptului Solomon, Eclesiastul 3:8 „iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei , vedem că pentru toate EXISTĂ O VREME.

Așa cum există o vreme a copilăriei, o vreme a adolescenței, o vreme a iubitului,  etc., tot așa există o vreme a căutării lui Dumnezeu. Probabil că unii oameni nu știu că „EXISTĂ O VREME”, când poți face acest lucru, o vreme când Dumnezeu se lasă descoperit.

Da, Dumnezeu a lăsat un TIMP pentru asta. Dumnezeu a lăsat o vreme a cercetării noastre, a lăsat un timp pentru a putea lua decizia să-L urmăm, sa ne recunoaștem păcatele și sa  le mărturisim înaintea LUI, dar acest timp e limitat. Cât? Nu știm, dar ceea ce știm este că, deși este cunoscut pentru îndelunga Sa răbdare față de omenire, totuși îndelunga Sa răbdare nu este la nesfârșit!

Astăzi, dacă auzi glasul LUI, caută-L pe Domnul! Cheamă-L câtă vreme este aproape!

Te invităm alături de noi să-L cauți pe Dumnezeu! Întotdeauna vei fi binevenit în comunitatea de credincioși ai Bisericii Creștine Baptiste „Betel” din Tulcea. Dumnezeu să te binecuvânteze cu viață veșnică în Hristos!