Un gând la final de an 2016

Suntem chemați în aceste zile să ne analizăm viața … ce am fost/pe unde am fost, ce suntem/unde suntem și, de ce nu, încotro vom merge/pe unde vom poposi în anul ce ne așteptă …

Cu trecutul și prezentul ne mai descurcăm, însă ce se va întâmpla ne pune în încurcătură. Cu toate acestea încrederea noastră este și rămâne în Cel ce ne-a mântuit, în Domnul și Stăpânul sufletelor noastre. El ne-a purtat și ne va purta și, după cum spunea cineva, „nu știm care va fi următorul episod al istoriei, însă cunoaștem care va fi ultimul”:

 „NU VA MAI FI NIMIC VREDNIC DE BLESTEM ACOLO. SCAUNUL DE DOMNIE AL LUI DUMNEZEU ȘI AL MIELULUI VOR FI ÎN EA. ROBII LUI ÎI VOR SLUJI. EI VOR VEDEA FAȚA LUI ȘI NUMELE LUI VA FI PE FRUNȚILE LOR. ACOLO NU VA MAI FI NOAPTE. ȘI NU VOR MAI AVEA TREBUINȚĂ NICI DE LAMPĂ, NICI DE LUMINA SOARELUI, PENTRU CĂ DOMNUL DUMNEZEU ÎI VA LUMINA. ȘI VOR ÎMPĂRĂȚI ÎN VECII VECILOR.” (APOCALIPSA 22.3-5)

Gândul acesta să umple inimile noastre de nădejde la finele anului 2016!

La mulți ani cu Domnul Isus Hristos, marele Păstor!

Adrian Dordea

Cataloi

Concertul de la Cataloi a fost întâmpinat cu bucurie de către aproximativ 15 adulți și 15 de copii.

Am vestit Nașterea și pe Cristos ca Domn atât prin colindele noastre, printr-o scenetă de teatru de păpuși susținută de copiii de la Casa Valentin cât și prin Cuvântul predicat la Casa de Cultură. Aplauzele publicului dar și cuvântul de încheiere al Primarului Comunei Frecăței, ne-au încurajat să continuăm să ne rugăm pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu la Cataloi.

Babadag și Zebil

Așteptați cu multă răbdare dar primiți cu o bucurie nespusă, vizita la Zebil iși atinge scopul de a trezi în inimile auditoriului amintirea și recunoașterea faptului că Hristos s-a născut în ieslea Betleemului pentru toți cei ce vor crede în El ca Domn și Mântuitor. Bucuria a fost mare! Darurile au adus totul la un culminant emoțional și am plecat de acolo cu amintirea zâmbetelor sincere și a aplauzelor răsunătoare.

La Babadag holurile celor 3 Centre cu un total de peste 400 de beneficiari au răsunat în armoniile colindelor ducând un mesaj al păcii aduse de Împăratul Păcii, Isus, către inimile tuturor. Colindul, destul de solicitant, s-a încheiat cu invitația: „Lasă și inima ta să fie și ea un Betleem mic și curat …” pentru Cel ce e al Lumii Împărat. Ne-am întors epuizați dar mulțumiți.