O altfel de bucurie

O altfel de bucurie

Știai că Isus s-a bucurat? Există o diferență între bucurie și voioșie (sentimentul de bine, temporar). Bucuria lui Isus a constat în sacrificiul și lepădarea de Sine, pentru a duce la bun sfârșit ceea ce Tatăl din ceruri I-a cerut.

Pentru bucuria care-I era pusă înainte, Isus a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
(Evrei 12:2)

Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! (Ps. 40:8)

El s-a rugat ca bucuria Lui să rămână și în noi și aceasta să fie deplină (Ioan 15.11). Tu I-ai permis până acum să îți transmită această bucurie? O viață împlinită nu înseamnă neapărat sănătate fără cusur sau satisfacția că nu-ți lipsește nimic din casă, ci mai degrabă convingerea că ești pe aceeași traiectorie cu planul lui Dumnezeu.

Ne poate împiedica ceva să avem această bucurie? Da: grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l fac astfel neroditor. (Marcu 4:19)

Găsește-ți adevărata bucurie într-o relație corectă cu Dumnezeul care vrea să te salveze, și mai mult, dorește ca viața ta din abundență să fie o bucurie pentru alții!

”Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”, spunea Hristos. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:38)

Privește la Cel ce te așteaptă să-ți dea viață din belșug. Cu cât vei privi mai mult la El cu atât vei simți mai profund bucuria lui Hristos.

Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură2 nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:38-39)

Articolul precedent
Autostrada copiilor
Următorul articol
Calendarul de studiu 2017

0 comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *