Valori

Valori

…pe care le prețuim și pe care le practicăm:

  • Autoritatea Sfintei Scripturi
  • Credința,
  • Ascultarea și slujirea lui Dumnezeu,
  • Practicarea disciplinelor spirituale,
  • Părtășia frățească,
  • Mărturie și evanghelizare personală,
  • Slujirea semenilor din dragoste pentru Dumnezeu,
  • Mântuirea oamenilor și plantarea de noi biserici.

Baptiştii cred într-un singur Dumnezeu, revelat de Sfânta Scriptură în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Prin învăţăturile biblice fundamentale, baptiştii aparţin creştinismului istoric. În practica religioasă, ei se remarcă prin întoarcere la simplitatea bisericii din veacul apostolic.

Baptiştii susţin cu tărie principiile Reformei: „Sola Scriptura”, „Sola Gratie” şi „Sola Fidae”, potrivit cărora Sfânta Scriptură este singura autoritate în materie de credinţă şi practică religioasă, iar mântuirea se dobândeşte numai prin credinţă, prin harul lui Dumnezeu.

Baptiştii au ca învăţătură specifică siguranţa mântuirii.

Asta înseamnă că cel îndreptăţit prin credinţa în Jertfa şi Învierea Domnului Isus Hristos are viaţa veşnică din momentul convertirii, respectiv al naşterii din nou. Credinciosul autentic are ca scop suprem al vieţii, sfinţirea sau modelarea caracterului în asemănare cu Mântuitorul, prin manifestarea plinătăţii Duhului Sfânt.

Baptiştii se organizează pe baza principiului autonomiei bisericii locale şi recunosc principiul biblic al preoţiei universale.

Ei nu accepta învăţătura şi practica potrivit căreia biserica cuprinde întreaga populaţie a unui teritoriu şi nici ca noii născuţi intră în biserică prin botez. Potrivit învăţăturii baptiste, biserica este formată din totalitatea celor mântuiţi, regeneraţi prin Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrarea Duhului Sfânt şi reprezintă pe plan local, comunitatea de credinţă şi iubire creştină prin care se manifestă Hristos.

Baptiştii sunt promotorii pe plan mondial ai misiunii moderne.

Ei consideră că fiecare credincios este un misionar şi că întreaga biserică este trimisă în lume să răspândească Evanghelia, prin cuvânt şi faptă. Baptiştii împărtăşesc convingerea că Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât orice biserică sau confesiune religioasă şi că fiecare biserică are menirea de a-L mărturisi pe Hristos celor ce nu au o relaţie personală cu Dumnezeu prin mijlocirea Mântuitorului.