Misiune

Misiunea credincioșilor baptiști din Tulcea este aceea de a onora pe Dumnezeu prin practicarea și mărturisirea principiilor Scripturii spre câștigarea celor nemântuiți, maturizarea celor credincioși și plantarea de noi biserici.

Vocația Bisericii Creștine Baptiste “Betel” a fost aceea de a continua promovarea valorilor creștine atât în arealul apropiat cât și cel extins. Pentru că și ea s-a născut în urmă cu 120 de ani, ca urmare a convingerii câtorva creștini baptiști că Marea Trimitere a lui Hristos din Matei 28:19-20 este valabilă și pentru ținutul dobrogean, începând cu anii de libertate 90, Biserica s-a implicat în evanghelizare locală și în județ, în locuri publice și în particular.

Bisericile nou-născute au cunoscut procesul de creștere, maturizare și unele din ele au ajuns să aibă lucrători consacrați. Oriunde avem un membru al Bisericii acolo este sămânța nașterii unei comunități locale, care să-L iubească pe Dumnezeu și să-i slujească pe semeni. Misiunea continuă în localitățile din județ care au nevoie să cunoască Evanghelia și să vadă un exemplu concret de trăire creștină.