Dăruiește

Dăruiește

Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ sau: ‘Ce vom bea?’ sau: ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’. Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi* mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6:31-33)

Dumnezeu nu are nevoie de resursele noastre. El are totul deplin și totul a fost creat de El. Și totuși, ca o dovadă a dragostei Sale, ne-a dăruit timp, resurse, și binecuvântări de tot felul pentru a le gestiona noi înșine și pentru a învăța să fim ca El. Astfel, le putem păstra pentru noi sau le putem transmite mai departe semenilor noștri. Putem ține pumnul strâns doar pentru noi sau ne putem deschide inima față de Dumnezeul care ne-a dat viață.

Dacă simți în vreun fel dorința de a face un bine cuiva, de a contribui cu ”puținul” primit de la Dumnezeu, dacă vrei să-ți investești timpul și resurse în ceea ce ”hoții nu pot fura” ci mai degrabă în lucruri ce vor dăinui veșnic, iată ce poți face:

  • poți să te implici în ajutorarea bătrânilor, bolnavilor sau a celor nevoiași
  • poți să contribui la binecuvântarea și creșterea sănătoasă a copiilor și tinerilor din comunitatea tulceană
  • poți dona o sumă de bani pentru înaintarea Evangheliei lui Hristos în comunitate

Modalități de contact:

  • scrie-ne la adresa contact@betel-tulcea.ro și precizează direcția în care dorești să oferi ajutorul
  • poți folosi contul RO55RNCB0256043348680001 (deschis la BCR Tulcea) pentru a dona o sumă de bani (te rugăm să specifici care trebuie să fie destinația sumei respective)