Tenorul Richard Versalle de la Metropolitan Opera, în timp ce își interpreta rolul s-a urcat pe o scară cântând: „Păcat că poți trăi doar atât.” Imediat după aceea, a făcut atac de cord și a murit. În mod ironic, acelea i-au fost ultimele cuvinte.

Într-o zi, fiecare vom rosti ultimele noastre cuvinte, ultima dorință și testamentul. Poate că o să știi când o vei face sau poate că nu vei ști. Așadar, care îți vor fi ultimele cuvinte? Cum ți-ai descrie viața?

Poate chiar acum trăiești cu vinovăție. Poate că greutatea păcatelor tale te apasă precum o tonă de cărămizi. Poate că ai făcut recent ceva despre care acum realizezi că a fost oribil. Poate că e ceva ce ai făcut cu ani în urmă. Indiferent ce ar fi, tu acum trăiești cu o povară foarte mare a vinovăției și nu știi cum să scapi de ea.

Ce e de făcut, dar? 

Vinovăția este un simptom al păcatului. Nu este suficient să tratezi doar simptomele. Trebuie să mergi la sursă – ai nevoie de iertare! Există doar o cale pentru a avea păcatele iertate și anume Dumnezeu, prin Isus Cristos. Așa că dacă Îi mărturisești: „Doamne, îmi pare rău pentru păcatele mele; iartă-mă”, El te va ierta. Singurul păcat pe care Dumnezeu nu-l va ierta este păcatul nemărturisit. Biblia ne spune că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). 

Dacă El i-a iertat pe cei care L-au țintuit pe cruce, cu siguranță te va ierta și pe tine, indiferent ce păcat ai comis. Indiferent cât de oribil este, indiferent cât de mare este, El îl va ierta. 

mm

PASTOR, Biserica Creștină Baptistă ”BETEL” Tulcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *